Supa de iarna, cu arome indiene

Supa de iarna, cu arome indiene

Iarna lovește cel mai greu în stomacul și poftele mele pentru că oferta de legume din piețe e relativ limitată, și, ca atare, SUFĂR. Sufăr după salate proaspete, după castraveți, după roșii de grădină și după ardei capia roșii. Ah, și după dovlecei, mai ales de când i-am descoperit pe cei galbeni, atât de aromați. Chiar și în aceste vitrege condiții, nu renunț la principiul de a mă aproviziona cu legume autohtone și să mă încălzesc cu supe și ciorbe de legume, mai ales că preponderent mă alimentez ovo-lacto-vegetarian. De data asta, am ales să explorez aromele indiene și să trântesc niște curry în legumele găsite iar rezultatul a fost absolut fabulos, deci neapărat trebuie să încercați și voi. S-a întâmplat după cu urmează:

  • într-o oală încăpătoare se încing 3 linguri de ulei de măsline cu următoarele condimente măcinate: 2 lingurițe de curcuma, 1 linguriță de usturoi granulat, 1 linguriță de ceapă, 1/2 linguriță de chimen, 1/2 linguriță cimbru uscat, 1/3 linguriță ghimbir, 1/4 linguriță coriandru;
  • se toacă 1/2 ardei iute roșu, fără semințe și vinișoare și se adaugă în oală, alături de 2 fire mari de praz tocate rondele mărunte;
  • se curătă și toacă cubulețe sau cum vă vine: 2 morcovi, 3 bucăți topinambur, se adaugă și astea în oală;
  • nu mai e nevoie să zic, presupun, că legumele se amestecă constant, să se călească la foc mediu, fără a se arde;
  • se spală și toacă jumătate de varză albă și 5 florete de conopidă și se adaugă în oală, se amestecă;
  • se acoperă legumele cu 3 litri de apă plată și se fierbe până legumele sunt aproape pătrunse;
  • se alătură și 200 de grame de mazăre congelată și clătită în prealabil;
  • odată fiartă mazărea, se sărează după gust și se oprește focul.

Am măncat-o simplă, cu iaurt sau smântănă deasupra, ba chiar cu orez fiert separat. A mers de minune, e foarte aromată, iute cât trebuie și foarte sățioasă de la fibrele tuturor legumelor. Desigur că puteți face orice combinație doriți, mai puteți plusa cu alte chestii cum ar fi frunze de spanac adăugate la final, după stingerea focului, boabe de porumb, ba chiar frunze tocate de salată. Merge și pătrunjel sau coriandru proaspăt deasupra, if you fancy.

Vă mai las și alte idei, în caz că o fi necesar:

PS: nu lăsați iarna să vă descurajeze, faceți cumpărături din piață!